shadow

Un viitor și o nădejde

Am mers azi și am votat pentru o Românie mai bună, mai curată, mai plină de speranță pentru noua generație. Am votat pentru un viitor mai bun.

E drept, deși numărul de candidați era destul de mare față de alegerile prezidențiale anterioare (14 la număr) abia am avut de unde alege.

Mi-am dat seama că nimeni nu mai poate schimba această Românie, indiferent de câte promisiuni ar face.

Da, oamenii sunt pregătiți politic, au experiență, fac promisiuni mari, dar nimeni nu va reuși atâta timp cât la cârma vieții lor nu este Dumnezeu.

Majoritatea candidaților vor să fim mai toleranți față de anumite păcate, iar dacă nu suntem, suntem numiți „fanatici religioși”.

Mi-ar fi plăcut să ascult un discurs al actualului președinte sau al unui canditat, exact așa cum a sunat discursul din 19 noiembrie 2016 în Polonia.

19 Noiembrie 2016 – Iisus a fost declarat regele Poloniei

„În inimile noastre, domneste Tu, Hristos! În familiile noastre, domneste Tu, Hristos! … În școlile și universitățile noastre, domneste Tu, Hristos,” a fost rugăciunea ceremoniei. „Prin intermediul națiunii poloneze, domneste Tu, Hristos! … ne angajăm să apărăm închinarea Ta sfântă și să predicam slava Ta regală, Hristos Regele nostru, promitem.

.. „Încredințăm poporul polonez și liderii polonezi, in mana Ta.
Fa-i să exercite puterea în mod echitabil și în conformitate cu legile Tale … domneste-ne Tu, Hristos! 
 Imparateste în patria noastră si în fiecare națiune – pentru o mai mare slava a Preasfintei Treimi și pentru mântuirea omenirii.”

Aș vota fără să clipesc un astfel de președinte…

De aceea eu doresc și votez pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal, pentru că doar El poate reda frumusețea României, doar El ne poate da un viitor și o nădejde…

El ne promite aceasta în Sfânta Scriptură:

Ieremia cap. 29 vers. 11

“Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”

Închei dorind ca România să se întoarcă cu fața spre Dumnezeu, spre principiile sănătoase și curate, pentru că doar așa România va avea cu adevărat un viitor și o nădejde!

Fiți binecuvântați!