shadow

7 reguli pentru a fi fericit!

„Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal a început să zbiere de disperare, în timp ce tăranul învârtindu-se în jurul fântânii căuta să vadă ce e de făcut.

Până la urmă acesta hotărî că măgarul și-așa era bătrân, iar fântâna oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată. El a ajuns la concluzia că nu merita osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii.

Așa că țăranul își chemă vecinii, să-i dea o mână de ajutor ca să astupe fântâna cu măgar cu tot. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată și începu să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii, direct pe spinarea măgarului.

Animalul pricepu de îndată ce i se pregătea, iar spre mirarea tuturor după câteva lopeți bune de pământ, măgarul  se potoli și tăcu. Țăranul privi în adâncul fântânii și rămăsese uluit de ce văzu.

După fiecare lopată de țărână primită în spinare, măgarul cel bătrân se scutura de pământ și pășea deasupra lui. În scurt timp, toți cei de față au observat cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări și ieși fremătând…”

Morala

Viața de multe ori este la fel: Ea aruncă peste noi tot felul de probleme și greutăți…de ar putea ne-ar îngropa de vii ca pe măgarușul din poveste!

Însă, secretul pentru a ieși din groapă este să te scuturi de probleme și greutăți, să apelezi la Cel ce te-a creat (Dumnezeu), și să lași totul în Mâna Lui.

Nu lăsa ca aceste probleme și greutăți să te afecteze, ci mai degrabă cere putere de la Dumnezeu pentru a le călca în picioare și a te folosi de ele pentru a urca un pas mai sus.

Fiecare dintre greutățile noastre este o ocazie pentru a înainta și mai mult spre Cer.
Putem ieși din adâncurile cele mai profunde doar daca rămânem lângă Dumnezeu și nu ne vom da bătuți!

Amintește-ți mereu cele 7 reguli pentru a fi fericit:

  • Curățește-ți inima de ură, frică și egoism.
  • Iartă, pentru a fi liber de poverile trecutului.
  • Iubește mai mult, chiar și atunci când pare imposibil…
  • Scutește-ți mintea de preocupări inutile și nefolositoare.
  • Simplifică-ți viața și începe să faci ceea ce ți-ai dorit mereu.
  • Dăruiește mai mult și așteaptă mai puțin.
  • Scapă de problemele vieții pentru că în viața asta, TU trebuie să fii soluția, nu problema!

Trăiește-ți viața știind că peste tot ți toate este Creatorul tău care este întotdeauna gata să te ajute și să-ți fie aproape.

El te iubește și pe TINE!

Fiți binecuvântați!

Cu prețuire,
Robert Gavriluță