Nici nu știu când au trecut 35 de ani.
Unii au fost luminoși, alții întunecoși. Uneori am urcat, alteori am căzut. Dar am ajuns până aici.

În primul rând, mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi, fiecare lecție, fiecare răsuflare.
Mulțumesc familiei mele – soției mele, copiilor mei, părinților mei, fratelui meu – care mi-au fost alături mereu, cu dragoste și sprijin necondiționat.

Ce pot spune la 35 de ani?

Sunt recunoscător și totodată împovărat.
Fericit că sunt sănătos, că am o familie minunată, că încă mai am timp să cresc.
Dar și trist… că n-am fost mereu omul care ar fi trebuit să fiu.
Am dezamăgit. Am promis și nu am reușit mereu să duc la capăt promisiunile.
Nu am făcut-o niciodată cu intenție, dar asta nu șterge dezamăgirea.

Nu sunt perfect, deși mi-aș fi dorit.
Dar învăț să fiu mai bun.
Să iert, să cer iertare, să iubesc mai mult și să îmi duc promisiunile până la capăt.

Și știu că voi reuși.