Vreau să spun încă de la început că acest articol nu este despre mine, sau despre asociația din care fac parte, ci despre datoria noastră de creștini, de copii ai lui Dumnezeu.

Vreau să vă povestesc despre un caz întâmplat acum câteva săptămâni în România.

Numele personajului principal este Ovidiu, are 55 de ani și e originar din județul Botoșani.

În urma unei fapte care (din cele spuse de el, și din ceea ce am văzut eu,îi pare rău), a executat o pedeapsă de 30 de ani de detenție, eliberat după 22 de ani pentru bună purtare.

S-a eliberat acum câteva luni și l-au preluat niște oameni de bine din Țara Galilor, i-au oferit o casă, un loc de muncă și tot ce are nevoie pentru un trai decent.

Numai că, la un moment dat a fost nevoit să se întoarcă în țară pentru a-și schimba actele (pașaport, buletin) care expirase între timp.

Acei oameni de bine i-au plătit biletul dus-întors din Țara Galilor – România + cazare la un hotel din Botoșani timp de 7 zile cât au crezut ei că vor dura schimbarea actelor.

Doar că în România schimbarea actelor a durat ceva mai mult timp, iar omul nostru (Ovidiu) a fost nevoit să își prelungească șederea în România, problema luiprincipală fiind lipsa banilor.

A mers la toate bisericile pe care le-a găsit în Orașul Botoșani, a spus problema lui, a arătat dovezile și a cerut doar câțiva bani pentru mâncare și cazare pentru 5 zile.

Toți l-au încurajat cu „Domnul să te binecuvânteze și ne vom ruga pentru tine” dar nimeni (cu excepția unui frate păstor de la Limanuri Bune, care i-a dat ceva bani) nu l-au ajutat efectiv cu nimic.

Toți au fost gata să se roage ca Dumnezeu să îl ajute, dar nimeni nu a băgat mâna în buzunar pentru a-l ajuta. Și dureros este faptul că omul nostru nu dorea un ajutor exagerat, ci unul modest și care se putea face de oricine se numește și se crede copil al lui Dumnezeu.

Cu ajutorul acelui frate păstor a fost pus în legatură cu noi, cei de la Asociația Fight for Freedom și am reușit să îi oferim pentru 5 zile (cât a avut el nevoie) un loc de cazare și hrană.

Era atât de fericit că l-am ajutat dar și dezamăgit că atât de mulți „Frați” nu au dorit să îl ajute, și spunea el „Din cauză că sunt un fost pușcăriaș”.

Nu am vrut inițial să scriu aceste rânduri, dar vreau să transmit un mesaj și sunt oarecum mâhnit că atât de puțini sunt gata să ajute efectiv pe cineva, mai ales dacă acea persoană provine din mediul penitenciar.

Suntem gata să lăsăm bacșiș la taxi, magazin, restaurant, dar când vine vorba de un om în nevoie apelăm la Dumnzeu: „Dumnezeu să te binecuvânteze”…

Oare la asta suntem chemați?

Mă rog la Dumnezeu ca fiecare dintre noi să memorăm bine ceea ce spune Apostolul Ioan în prima sa epistola cap. 3 vers. 17 – 19, și să ne aducem mereu aminte de aceste versete când vedem pe cineva în nevoie.

17. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne** în el dragostea de Dumnezeu?

18. Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.

19. Prin aceasta vom cunoaşte că* suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui.

Fiți binecuvântați!