Am citit de dimineață că astăzi se împlinesc 50 de ani de la primul apel telefonic dat de pe un telefon mobil.

Mai exact la 3 aprilie 1973, în New York, Martin Cooper, inginer și inventator în cadrul companiei Motorola, a efectuat un apel către Joel Engel, un angajat al unei companii competitoare care lucra la un proiect asemănator.

În timp ce citeam această informație, mi-a venit în minte faptul că un apel mult mai vechi s-a făcut acum 2000 de ani.
Unii au răspuns la acest apel, alții încă mai au acest apel în așteptare…

“Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine.”
(Apocalipsa cap.3 versetul 20)

Dacă apelul ce s-a efectuat acum 50 de ani era un apel de laudă, un apel ce anunța reușita unui om, apelul făcut acum 2000 de ani este un apel ce aduce mesajul speranței, mesajul iertării, mesajul unei vieți noi.

Dacă acest apel este încă în așteptare în viața ta, iată câteva aspect ce trebuie să le iei în calcul:

  1. Cel ce face apelul este Dumnezeu, Cel care te cunoaște și te strigă pe nume.
    “Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu.” (Isaia cap.43 versetul 1)

  2.  Este Cel ce poate să îți ofere protecție.
    “Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde.” (Isaia cap.43 versetul 2)


  3. Este Cel care îți iartă toate păcatele tale.
    “Veniți totuși să* ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face** albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia cap.1 versetul 18)


  4. Este Cel ce poate să îți dea o viață nouă, un viitor binecuvântat.
    “Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia cap.29 versetul 11)


Nu mai lăsa acest apel în așteptare!

Indiferent care sunt motivele pentru care faci asta, binecuvântările ce sunt dincolo de acest apel sunt nespus de mari și veșnice.

De răspunsul tău la acest apel ține veșnicia ta.

Deci, răspunzi sau mai rămâne în așteptare?

2 thoughts on “Un apel în așteptare”
  1. Pace frate, slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos care a bătut la ușa mea din anii copilăriei și am răspuns prin botez abia în 2017. Slăvit și lăudat să fie numele Lui!??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *